RSS
Salut.Bine ai venit pe acest blog.Aici vei gasi toate noutatiile din lumea entertainment-ului.intra si pe http://www.rollymanele.com si pe http://www.fisiernou.co.cc.

Repo Men


Furry Vengeance

Shrek Forever After


Eroul atâtor aventuri nemaipomenite, Shrek se simte cam stingher în mlaştina lui, ducând o viaţă paşnică alături de Fiona şi cei trei copii ai lor. Aprigul căpcăun, odinioară spaima satelor din jur, a ajuns o adevărată vedetă locală, iar autografele (acordate chiar pe furcile cu care era urmărit până nu demult) sunt la ordinea zilei. Nostalgia vieţii de pe vremuri îl face pe Shrek să aplece urechea la vorbele dulci ale maleficului Rumplestilskin, care-i întinde o meşteşugită capcană şi-l aruncă într-un Departe, departe alternativ, unde căpcăunii sunt vânaţi de localnici, spiriduşul e însuşi regele, iar Shrek n-a întâlnit-o niciodată pe Fiona. Va reuşi căpcăunul să se întoarcă la cei dragi?Super tare filmu.
Vizioneaza Trailerul.

Knight & Day

Knight & Day este un film de acţiune centrat pe un cuplu de fugari (Tom Cruise şi Cameron Diaz) porniţi într-o aventură în care nimic şi nimeni, inclusiv ei (şi mai ales el), nu sunt ceea ce par a fi. Momentele comice nu vor lipsi, dar nici miza, căci cei doi trebuie să protejeze cu preţul vieţii o preţioasă sursă de energie. Printre urmăriri spectaculoase şi răsturnări de situaţie, ameninţaţi de trădare şi vânaţi de agenţi secreţi, ei pornesc într-o cursă în jurul globului, iar supravieţuirea le atârnă de alegerea pe care o vor face între încredere şi adevăr.
Deci e super filmul acesta.Dupa ce te uiti la trailer iti dai seama ce succes va avea.
Vizionare placuta.


LOST sezonul 5



În LOST: Naufragiaţii (Serial TV, seria 5) câţiva supravieţuitori ai zborului Oceanic 815 au rămas pe insula căreia Ben i-a schimbat poziţia la finalul sezonului 4, iar alţii s-au întors la vieţile lor „normale". Se pare că Locke a murit, aşa că Jack şi Ben încearcă să-i reunească pe cei din grupul Oceanic 6 pentru a se întoarce pe insulă, cu tot cu trupul lui John.
Între timp - cu 3 ani mai devreme - supravieţuitorii rămaşi pe insulă au parte de efecte radicale: roata uriaşă învârtită de Ben i-a rupt de propriul lor timp, aşa că Faraday, Sawyer, Juliet, Locke şi ceilalţi nu-şi mai pun doar problema „Unde sunt?" ci şi „Când sunt?".

De-a lungul celor 17 episoade ale sezonului 5, publicul se va familiariza cu trecutul insulei dar şi cu noi personaje.

Harry Potter and the Deathly Hallows

Un nou Film Harry Potter va fi lansat in cinema.Acesta se spune ca va avea cea mai multa actiune fata de toate seriile HP.Filmul va fi impartit in 2 parti deoarece s-a incercat capturarea cartii in film mai mult decat pana acuma si de acea filmul intreg ar fi durat mai mult de 6 ore.
Urmariti cele 2 trailere ale filmului si dati-va cu parerea.
Vizionare placuta.

TRAILER 1:


TRAILER 2:

Percy Jackson & the Olympians: The Lightning Thief


The Karate Kid

Dre (Jaden Smith), un puşti pasionat de jocurile video, trebuie să se adapteze situaţiei când mama sa renunţă la slujba ei din Statele Unite şi acceptă una în China. Încolţit de derbedeii de la noua lui şcoală, care se amuză pe seama faptului că Dre nu ştie nicio boabă de chineză, băiatul se împrieteneşte cu domnul Han (Jackie Chan), alături de care va învăţa o mulţime de lucruri. Bineînţeles, cine râde la urmă râde mai bine...



Cop Out

După ce şi-a schimbat numele de mai multe ori decât P. Diddy (sau cum l-o mai chema acum), Cop Out vine cu un trailer şi un sinopsis nou-nouţ şi trebuie să recunoaştem că ne era dor de o comedie de acţiune ca Arma mortală.

Cu Bruce Willis şi Tracy Morgan în rolurile principale, Cop Out seamănă atât de bine cu seria regizată de Richard Donner, încât mai că nu ne pare rău că Mel Gibson şi Danny Glover nu mai au de gând să se întoarcă la celebrul lor cuplu de poliţişti.

Willis şi Morgan sunt Jimmy şi Paul, doi detectivi newyorkezi unşi cu toate alifiile. Mai preocupaţi să se înţepe reciproc şi să-şi facă farse, cei doi au impresia că nimic nu-i mai poate uimi, dar lucrurile se schimbă când intră în scenă un gangster obsedat de trofee sportive! Când un inestimabil cartonaş de baseball este furat, Jimmy şi Paul trebuie să facă totul pentru a-l recupera, dar cu greu îşi vor păstra cumpătul lovindu-se de atâţia trăsniţi, fiecare cu propriul interes...

În trailerul de mai jos poţi vedea ce tip de umor te va lovi din 12 martie (un film ca The Departed şi Dirty Harry, da!), dar şi ce metode neortodoxe folosesc Jimmy şi Paul în interogatorii.


The Back-Up Plan


După ani de zile de întâlniri eşuate, Zoe (Jennifer Lopez) decide că nu mai are rost să-l aştepte pe "the one" şi dă fuga la doctor pentru o inseminare artificială. Dar cu destinul nu-i de glumit, aşa că tânăra dă chiar după peste Stan, un tip super-simpatic, super-deştept şi aşa mai departe. Lunile trec, iar Zoe intră într-o mulţime de buclucuri ca să-i ascundă lui Stan sarcina. Cum va reacţiona acesta când va descoperi adevărul din spatele reacţiilor inexplicabile ale lui Zoe?



Valentine's Day

O avalanşă de staruri îşi dau întâlnire în această comedie romantică ce pare adaptarea hollywoodiană a filmului britanic Love Actually. În preajma Zilei Îndrăgostiţilor, mai multe cupluri din Los Angeles vorbesc complexa limbă a dragostei, intersectându-se, alăturându-se şi despărţindu-se. Julia Roberts, Anne Hathaway, Jessica Alba şi Ashton Kutcher sunt doar câţiva din îndrăgostiţii care ne vor face să râdem şi să lăcrimăm alături de ei în acest film al lui Garry Marshall.


My Name Is Khan

Tânărul Rizwan Khan, eroul nostru, un musulman din regiunea Borivali din Mumbai, suferă de sindromul Asperger; o formă de autism cu complicaţii pe latura socializării. La vârsta maturităţii, Rizwan se căsătoreşte la San Francisco cu Mandira, o mamă singură, hindusă. După evenimentele de la 11 septembrie, Rizwan este reţinut de autorităţi, conduita lui dictată de tulburare făcându-i pe oamenii legii să-l considere suspicios. După arestare, bărbatul o întâlneşte pe Radha, o terapeută care-l ajută să se adapteze cu propriile dificultăţi. Rizwan decide apoi că trebuie să-l întâlnească pe preşedintele SUA, Barrack Obama, pentru a-şi reabilita numele.


The Spy Next Door

Jackie Chan este Bob Ho, un super-spion CIA sub acoperire care decide să renunţe la cariera sa pentru a se căsători cu vecina (şi iubita) lui, Gillian. Dar Bob mai are o misiune de îndeplinit înainte ca Gillian să zică "DA": să-i câştige de partea lui pe cei trei copii şturlubatici ai acesteia. Când Gillian trebuie să plece din oraş, Bob se oferă să aibă grijă de copii, iar aceştia îi vor pregăti o surpriză care-i va aduce pe cap principalul inamic, un terorist rus!


Avatar bate recordul în România!




Proiectat de joi noaptea pe 21 de ecrane din ţară, Avatar, cel mai nou film al lui James Cameron, este cea mai populară premieră a tuturor timpurilor în România. În weekend, filmul a fost vizionat de 67.308 spectatori, suma strânsă din vânzarea de bilete ridicându-se la 1.432.651 lei.

Doar numărul de bilete vândute la proiecţiile de joi noaptea (ora 23.45) se ridică la 4.201.

Din totalul de 67.308, 4400 de spectatori au văzut Avatar în prima sală IMAX din România, cea din cadrul cinematografului CinemaCity din Afi Palace Bucureşti.

Deţinătorul anterior al recordului în România este tot un film distribuit de Odeon, animaţia Epoca de gheaţă 3: Apariţia dinozaurilor. Lansat pe 3 iulie, filmul regizat de Carlos Saldanha a fost proiectat de asemenea în 21 de sali, dar a avut 65.139 spectatori şi a strâns 1.425.865 lei în primele trei zile. Rămâne de văzut dacă Avatar va reuşi să întreacă numărul total de spectatori ai celei de-a treia părţi a francizei Epoca de gheaţă, ajuns acum la nu mai puţin de 335.621.

Cats & Dogs: The Revenge of Kitty Galore


Deci cine nu a vazut prima parte din Cats&Dogs sa il downloadeze cat mai repede.....Ups!!! vroiam sa spun sa il cumpere :).Hai ca asta va fi super tare de abia astept sa il vad.Imi aduce aminte de copilarie:P.Trailerul spune totul.



Tooth Fairy

Iata inca o comedie foarte savuroasa cu The Rock care ne-a invatat sa radem cu lacrimi in ultimele comedii in care a jucat.Iata cateva cuvinte despre filmul ce va avea premiera in data de 22.01.2010 sau poate si mai repede.

Tess, o puştoaică de şase ani, este extrem de mâhnită când Derek (Dwayne "The Rock" Johnson), un jucător de hochei lipsit de orice subtilitate în ceea ce priveşte convingerile celor mici, îi spune verde în faţă că nu există Zâna Măseluţă. Drept pedeapsă pentru gafa lui, imensul sportiv va trebui să preia pentru o vreme atribuţiile celebrei zâne, cu ce efect nu se ştie.

Robin Hood

Un nou film Robin Hood va aparea in 2010 sa citim cateva vorbe despre el si sa ne uitam peste trailer......
E sfârşitul secolului 12, iar Robin Hood se întoarce în satul său din nordul Angliei după ultima sângeroasă cruciadă. La sosire, nobilul şi servitorul său credincios descoperă abuzurile săvârşite de şeriful din Nottingham, aşa că va fi nevoie de toată priceperea militară şi şiretlicurile posibile pentru a-şi elibera oamenii de sub influenţa nocivă a acestuia. În acelaşi timp, vajnicul Robin ajunge cumva să câştige inima frumoasei Lady Marian, rămasă de curând văduvă...

Nominalizările la Globurile de Aur!


Al doilea cel mai mare eveniment de la Hollywood după Gala premiilor Oscar, decernarea Globurilor de aur a fost adesea privită ca un preambul la marele eveniment din martie, mulţi dintre câştigătorii Globurilor regăsindu-se şi pe lista de fericiţi deţinători ai Oscarurilor. Iată că astăzi Asociaţia presei străine de la Hollywood anunţă nominalizările.

Up in the Air/Sus, în aer, care la noi o să ajungă de-abia în martie, s-a ales cu cele mai multe nominalizări, şase, printre care cele pentru cea mai bună dramă şi actor în rol principal (George Clooney). Şi Avatar a prins o nominalizare la cea mai bună dramă, alături de Inglourious Basterds, Precious şi The Hurt Locker.

Fanii filmului (500) Days of Summer, care nu a apucat o premieră românească, se vor bucura să-l descopere pe lista nominalizaţilor la cel mai bun film muzical sau de comedie. Nine, It's Complicated, Julie & Julia şi Marea mahmureală completează cei cinci nominalizaţi.

Meryl Streep primeşte două nominalizări la cea mai bună actriţă de comedie, în timp ce Sandra Bullock este nominalizată şi ca actriţă de comedie, dar şi ca actriţă de dramă pentru The Proposal şi The Blind Side.

Iată mai jos lista completă a categoriilor şi-a nominalizărilor. Vom afla câştigătorii pe 17 ianuarie.

Cel mai bun film - dramă
Avatar
The Hurt Locker
Inglorious Basterds
Precious
Up in the Air

Cea mai bună actriţă într-un rol dramatic
Emily Blunt, The Young Victoria
Sandra Bullock, The Blind Side
Helen Mirren, The Last Station
Carey Mulligan, An Education
Gabourey Sadibe], Precious

Cel mai bun actor într-un rol dramatic
Jeff Bridges, Crazy Heart
George Clooney, Up in the Air
Colin Firth, A Single Man
Morgan Freeman, Invictus
Tobey Maguire, Brothers

Cel mai bun film - muzical sau comedie
(500) Days of Summer
The Hangover
It's Complicated
Julie & Julia
Nine

Cea mai bună actriţă într-un rol de muzical sau comedie
Sandra Bullock, The Proposal
Marion Cotillard, Nine
Meryl Streep, It's Complicated
Meryl Streep, Julie and Julia
Julia Roberts, Duplicity

Cel mai bun actor într-un rol de muzical sau comedie
Matt Damon, The Informant
Daniel Day-Lewis, Nine
Robert Downey Jr., Sherlock Holmes
Joseph Gordon-Levitt, (500) Days of Summer
Michael Stuhlbarg, A Serious Man

Cea mai bună actriţă în rol secundar
Mo-Nique, Precious
Julianne Moore, A Single Man
Anna Kendrick, Up in the Air
Vera Farmiga, Up in the Air
Penelope Cruz, Nine

Cel mai bun actor în rol secundar
Matt Damon, Invictus
Stanley Tucci, The Lovely Bones
Christopher Plummer, The Last Station
Christoph Waltz, Inglorious Basterds
Woody Harrelson, The Messenger

Cel mai bun film de animaţie
Coraline
The Fantastic Mr. Fox
Cloudy with a Chance of Meatballs
The Princess and the Frog
Up

Cel mai bun film străin
Baaria
Broken Embraces
A Prophet
The White Ribbon
The Maid

Cel mai bun regizor
Kathryn Bigelow, The Hurt Locker
James Cameron, Avatar
Clint Eastwood, Invictus
Jason Reitman, Up in the Air
Quentin Tarantino, Inglorious Basterds

Cel mai bun scenariu
Up in the Air
It's Complicated
District 9
The Hurt Locker
Inglorious Basterds

Cea mai bună coloană sonoră
Michael Giacchino, Up
Marvin Hamlisch, The Informant
James Horner, Avatar
Abel Krozeniowski, A Single Man
Karen O. & Carter Burwell, Where the Wild Things Are

Cel mai bun cântec original
"I Will See You," Avatar
"The Weary Kind," The Crazy Heart
"Winter," U2, Brothers
"Cinema Italiano," Nine
"I Want to Come Home," Paul McCartney Everybody's Fine

sursa: cinemagia.ro

Halo: Reach (premiera trailer)


Un trailer in premiera pe http://jfsm.blogspot.com
Halo Reach este un sequel al jocurilor de succes din seria Halo
Sa vedem cum va fi o data scos pe piata.Vizionare placuta.

Clash Of The TITANS

Că remake-ul Clash of the Titans va fi unul dintre cele mai spectaculoase filme ale lui 2010 e de la sine înţeles după ce vezi acest al doilea trailer al blockbuster-ului regizat de Louis Leterrier (Incredibilul Hulk). Sam Worthington îşi continuă seria de roluri importante, după cele din Terminator Salvation şi Avatar, cu cel al lui Perseu, celebrul semizeu al mitologiei greceşti.

Născut din zei, dar crescut ca om, Perseu nu are ce face când Hades, răzbunătorul zeu al infernului, îi ia familia. Cu nimic altceva de pierdut, eroul se oferă să îndeplinească o periculoasă misiune al cărei scop este să-l împiedice pe Hades să-i ia puterea lui Zeus şi să elibereze iadul pe pământ. Cu o ceată de războinici alături, Perseu începe o călătorie plină de aventuri pe tărâmuri interzise, în luptă cu demoni şi bestii aproape invincibile. Eroul va supravieţui doar dacă-şi va accepta puterile de zeu, îşi va sfida soarta şi crea propriul destin...

Poţi vedea în trailer cam cu cine are de-a face eroul interpretat de Worthington, de la periculoasa Meduza, a cărei privire te transformă în stană de piatră, la imensul monstru Kraken (ştii o versiune acvatică a lui din seria Piraţii din Caraibe), vajnic ajutor al lui Hades.

Filmul se lansează în România pe 9 aprilie.












Avatar (filmul anului 2009)


Cateva cuvinte despre cel mai ravnit film al sfarsitului de an 2009 cel putin asa mi se pare mie.Este un fel de "World of Warcraft" in ghilimele,:P,O actiune situata pe o planeta numita Pandora.Aceasta planeta este locuita de o raza umanoida numita Na'vi,o veche civilizatie care nu pare a fi incantata de oaspeti.Jake este un veteran de razboi paralizat care este dus pe planeta Pandora impreuna cu alti militari pentru a lua ceva roca care valoreaza 20 de milioane de dolari kilogramul.Jake şi semenii săi trebuie să lupte pentru a-şi găsi locul pe luxurianta Pandora şi între timp tânărul se îndrăgosteşte de Neytiri, o localnică Na'vi. Avatar este primul lungmetraj pentru marele ecran al lui James Cameron după cel mai profitabil film din toate timpurile, "Titanic".Se pare ca acest film va sparge box-office-urile din toate tarile si poate va surclasa si legendarul "Titanic".
Premiera Filmului va avea loc in data de 18.12.2009 si in data de 19-20 veti gasi pe situl http://www.rollymanele.com link de download al filmului.:P
VIZIONARE PLACUTA!





Oscar 2010: Cele mai bune efecte vizuale

Academia Americană de Film a publicat lista celor 15 competitori la categoria Efecte speciale vineri, cu câteva surprize, şi dintre cei care se aşteptau să fie, şi dintre cei care nu.
Dintre animaţii, Coraline şi A Christmas Carol sunt încă în cursă, dar competitori precum The Lovely Bones, X-Men Origins: Wolverine şi Night at the Museum 2, care se lăudau cu efecte speciale bine puse la punct, au ieşit din competiţie.
Celelalte filme încă în cursă sunt: Angels&Demons, Avatar, Coraline, A Christmas Carol, District 9, G-Force, G.I.Joe: The Rise of Cobra, Harry Potter and the Half Blood Prince, Sherlock Holmes, Star Trek, Terminator Salvation, Transformers: Revenge of the Fallen, 2012, Watchmen, Where the Wild Things Are.
Trei dintre titluri au aparut in 3D stereo: Avatar, Coraline şi G-Force. Iar pentru Coraline, efectele stereo 3D par sa fie un factor care a ajutat filmul să ajungă un favorit devansând filme cu mai multe efecte digitale.
Compania de efecte speciale Lucasfilm's Industrial Light&Magic a realizat cinci din cele 15: Avatar, Harry Potter, Star Trek, Terminator Salvation şi Transformers 2. Efectele speciale semnate Digital Domain, câştigătorii anului trecut cu Benjamin Button, au patru competitori: 2012, G.I. Joe, Star Trek şi Transformers.
Deşi The Lovely Bones nu este în cursă, Weta Digital mai are filme în competiţie: Avatar, pentru care a fost principalul autor de efecte speciale, şi District 9. Lovely Bones e de altfel cea mai mare surpriză la capitolul filme eliminate, cu o regie semnată de Peter Jackson şi efecte speciale Weta Digital.
Prezenţa pe listă a A Christmas Carol confirmă că Academia ia în calcul, pentru efecte speciale, animaţiile computer-generated, de altfel un subiect de controversă.Dintre distribuitori, Warners are patru competitori, Paramount şi Sony câte trei, iar Disney doi. Fox reprezintă unul singur, e vorba de Avatar. Universal are unul singur, prin brandul său de specialitate Focus - e vorba de Coraline.
Selecţia finală se va face la Academy's Goldwyn Theater, pe 21 ianuarie.

SURSA: www.cinemagia.ro

Salutari tuturor celor ce visiteaza blogul meu

Va multumesc ca imi vizitati blogul.Aici veti gasi noutati despre josuri,filme si muzica.stiri noi dezpre artistii vostri preferati si multe altele.
Mu uitati sa vizitati si siturile partenere http://www.rollymanele.com pentru muzica noua gratis si http://www.fisiernou.co.cc pentru upload de fisiere.
Va multumim ca ne apreciati.

Rolly PiratU' C.E.O. www.rollymanele.com
www.fisiernou.co.cc
jfsm.blogspot.com

The Black Mirror

Cei încântaţi de aventurile clasicepoint-and-click, dar cam sătui de glumiţe, aflaţi în căutarea unei atmosferemai serioase şi pline de mister se vor simţi ca acasă în vechiul conac englezBlack Mirror, deţinut de familia Gordon. Odată cu moartea lui William Gordon,nepotul său, Samuel, se vede nevoit să revină pe meleagurile natale pentru aface aranjamentele necesare. Însă odată ajuns, începe să pună sub semnulîntrebării aparenta sinucidere a bunicului său (care în ultima parte a vieţii astudiat în profunzime legende şi povestiri legate de familia Gordon), pornindîn căutarea adevărului. În acest timp, Samuel îşi reîntâlneşte bunica,servitorii din conac şi o serie de alte personaje, călătorind prin tot felul delocuri, precum un orăşel din apropiere, o biserică veche
sau o mină. Urmărit decoşmaruri şi cumplite dureri de cap, acesta asistă la un şir straniu de decese,pe măsură ce indiciile pe care le adună par numai să adâncească misterul.
Cu un gameplay de adventure clasic, mult dialogşi nişte puzzle-uri inteligente, Black Mirror se adresează în primul rând celorcu răbdare şi care fac lucrurile mai greoi din fire, fiindcă povestea evolueazălent, iar găsirea indiciilor este adesea îngreunată de vânătoarea după pixeli.Totuşi, atmosfera foarte reuşită şi apăsătoare este combustibilul principal cereuşeşte să motiveze jucătorul să exploreze tenebrele acestui mister.

Tarr Chronicles

Dacă n-aţi mai avut de ceva timp un motiv săştergeţi joystick-ul de praf... lăsaţi-l acolo, fiindcă Tarr Chronicles este unarcade spaţial foarte prietenos cu utilizatorii de tastatură şi şoricel.În calitate de pilot cu oareşce probleme dememorie, te afli într-un colţ uitat de spaţiu şi totodată la începutul unuiconflict de proporţii între oameni şi rasa Mirk, nişte nesimţiţi puşi pesecătuirea întregii forţe vitale din galaxie. Ceea ce urmează contează preapuţin faţă de plăcerea de a te instala în scaunul unei
navete nervoase şi pedeplin personalizabile. Grafica destul de bună se aseamănă cu gameplay-ul subaspectul simplităţii. Ceea ce nu înseamnă că nu sunt şi la obiect. Pe lângăpeisajele dominate de efecte frumoase de iluminare, manevrarea năvuţei şitestarea diverselor configuraţii pentru aceasta devine o reală plăcere, înspecial când se strâng pe ecran suficient de mulţi inamici de căsăpit,preferabil într-o misiune contra timp, în care ai de escortat o navă mai mareşi de îndeplinit tot felul de obiective secundare.Ce-i drept, nu e genul de joc care săreinventeze roata şi nici nu debordează de complexitate decât în privinţaopţiunilor de personalizare. Astfel că fanii X3 nu vor găsi mare lucru aici,spre deosebire de amatorii de lupte spaţiale în stil arcade, care vor aveasuficiente motive să-l ţină instalat o bună bucată de vreme.
 
Copyright 2009 STIRI FILME. All rights reserved.
Free WordPress Themes Presented by EZwpthemes.
Bloggerized by Miss Dothy